Știri

Albert NBN, amendat de trei ori după concertul de la Beach Please

todayJuly 17, 2025 3

Background
share close

Controversatul concert susținut de Albert NBN la festivalul Beach, Please! a stârnit un val de reacții după ce artistul a fost amendat de trei ori de forțele de ordine. Potrivit Jandarmeriei Mobile Constanța, Albert a folosit pe scenă un limbaj vulgar și expresii considerate jignitoare, inclusiv la adresa României. Pentru aceste fapte, artistul a primit trei sancțiuni contravenționale în valoare totală de 3.000 de lei, conform Legii 61/1991 privind ordinea și liniștea publică.

„Pe timpul desfăşurării festivalului Beach, Please, în urma autosesizării forţelor de ordine, au fost aplicate trei sancţiuni contravenţionale, în valoare de 1.000 lei fiecare, unui artist care, în cadrul versurilor interpretate pe scenă, a folosit un limbaj vulgar şi expresii jignitoare, inclusiv la adresa României. Persoana în cauză a fost sancţionată conform art. 2, alin. (1) din Legea nr. 61/1991, republicată, privind sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice”, au transmis, miercuri, reprezentanţii Grupării Mobile de Jandarmi Constanţa.

Scandalul nu s-a oprit la amenzi. Deputatul Dumitru Coarnă a depus o plângere penală la Parchetul General, acuzându-l pe Albert de incitare la ură și ofensă adusă simbolurilor naționale. Demersul vine în contextul în care versurile interpretate de artist pe scena festivalului au fost percepute de unii drept o ofensă la adresa României și a autorităților.

Albert NBN, însă, susține că mesajul său a fost greșit înțeles. „Îmi iubesc țara, dar nu suport ceea ce face statul din ea. Nu am jignit românii, am vorbit despre frustrarea unei generații care nu se mai regăsește în deciziile celor de sus”, a declarat el, încercând să explice contextul versurilor sale.

Cazul ridică întrebări esențiale despre limita dintre libertatea artistică și responsabilitatea publică. Este vorba despre o critică socială legitimă sau o încălcare a legii? Dezbaterea e deschisă și aduce în prim-plan tensiunile dintre generații, frustrările tinerilor și sensibilitatea autorităților față de simbolurile naționale.

sursa foto: Daniel Robert Dinu from Gigxels

Written by: Musat

Rate it

Post comments (0)

Leave a reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *